Așadar, vom afla ce este greșit cu expresia „noaptea de Revelion”.

Poate părea greu de crezut, dar expresia dintre ghilimele are două greșeli, deși am văzut-o mult prea des în exprimările jurnalistice și poate că ne-am obișnuit cu ea așa.

Prima greșeală

Conform dicționarului, revelionul este „noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie, în care se sărbătorește Anul Nou; petrecere care are loc în această noapte”. Cu alte cuvinte, este noaptea dintre ani. Asta, prin deducție, fiindcă n-avem de unde să aflăm.

Și, evident, a doua zi dimineață nu mai este „de revelion”, fiindcă tocmai s-a gătat. Revelionul este doar noaptea cu pricina.

A doua greșeală

Cred că, odată de acord ce-i cu „noaptea de revelion”, abia așteptați să aflați care este cea de-a doua greșeală. Ne-am lămurit cu prima, așadar, este un pleonasm, e un fel de „noaptea de noaptea dintre ani”.

A doua greșeală este folosirea inițialei mari. Există revelion, adică noaptea dintre ani sau noaptea dintre 31 decembrie și 1 Ianuarie, în care se sărbătorește Anul Nou, există revelioane (forma de plural a revelionului), așa că suntem de acord că vorbim despre un substantiv comun.

Ce l-ar face totuși să devină un substantiv propriu? Să fie atribuit ca nume al unei persoane? Este neverosimil să aibă cineva numele în acte dl Revelion Gorănescu?

Dacă luăm în considerație că s-a mai auzit de nume precum Celentano Lascău, de exemplu, devine plauzibil. Observați însă că acest nume, care ar fi devenit prenume prin românizare, era din start un substantiv propriu, fiind un nume de persoană. Adică, e firesc să fie scris cu inițială majusculă.

Lăsând gluma la o parte, cum rămâne cu revelionul? De ce să-l scriem cu R (inițială mare), când înseamnă noaptea dintre ani?

În afară de posibilul prenume (scenariul ar fi că micuțul a stricat revelionul tatălui, care n-a vrut să dea uitării momentul, așa că i-a pus pruncului numele Revelion), există o singură situație când îl scriem cu R – inițială mare: Revelion 2025!

Prin urmare, scriem Revelion 2025 fiindcă este unic. Așa cum ar fi trebuit să scriem la timpul său Revelion 2024 sau cum vom avea plăcerea să scriem, anul viitor, Revelion 2026.

La mulți ani!

Foto credit: Pixabay.com