Încă din 2016, mă tot bate gândul sa vă spun de ce mă fascinează virgula dintre subiect și predicat.
Când mi se întâmplă să corectez texte, deseori, de fapt, în 99% din cazuri găsesc virgule între subiect și predicat. Și simt un pic de exaltare, amestecată cu nedumerire și cu un pic de intrigă.
Când fac corectură de text, mă simt ca un mic detectiv care caută nod în papură sau acul în carul cu fân. Și simt, așadar, exaltare când îl găsesc. De fapt, îl găsesc de multe ori.
Nedumerirea e prezentă și ea. Ce a vrut autorul textului să facă, să gândească, să obțină punând acea virgulă între subiect și predicat?
Cea mai mare satisfacție o am când găsesc virgulă între propoziția subordonată subiectivă și regentă. În acest caz, pare să fie mai dificil să scrii corect și parcă îi găsesc autorului textului circumstanțe atenuante. Deși nu ar trebui.
„Ceea ce nu știm foarte bine, este să folosim corect virgula.” În acest exemplu, găsiți virgula cu pricina, între subiectivă și regentă. Iar dacă vi se pare dificil să o identificați în astfel de situații, când aveți tendința să puneți virgulă după o propoziție, fie ea și foarte lungă, este să o înlocuiți cu un substantiv pe post de subiect. ”Dificultatea este să folosim corect virgula.”
Să nu mă înțelegeți greșit. Nu critic autorul textului, deseori nici nu știu cine este și nici nu caut să aflu. Încerc doar să identific modele de gândire.
Până la urmă, îi respect pe toți cei care apelează la servicii de corectură, pentru că înseamnă că își iubesc textele și se respectă pe sine. Iar mulți dintre ei greșesc nu pentru că nu știu să scrie, ci pentru că, în prezent, sunt pur și simplu suprasolicitați zilnic cu zeci de sarcini. În plus, o altă privire asupra textului, diferită de cea a autorului, poate scoate la iveală lucruri nebănuite.
E firesc ca autorul textului să se concentreze pe partea de conținut, pe cea de creație. Iar dacă nu are timp să recitească, munca unui corector este bine-venită.
Dar când virgula apare exact după subiect, sunt cu adevărat pusă în dificultate. Mă întreb ce se întâmplă? „George, a plecat la cumpărături.” Simplu, nu? Adică, după subiect, când, de fapt, n-am apucat să spun nimic, mă opresc un pic din drum și trag în piept o gură de aer.
Sau, poate, nu mi-e clar ce am de spus și am nevoie de un răstimp.
Ei bine, exact tipul de virgulă așezată cu grație exact după subiect, când urmează predicatul, este cel care mă face să fiu, așadar, intrigată.
Dacă ar fi să fac un top al greșelilor, cred că virgula asta ar ocupa un loc de frunte.
Să nu vă mirați, m-am întâlnit cu ea deseori. Și m-am întrebat: oare la ce se gândește scriitorul? Este un visător, este neatent, este neștiutor, este grăbit?
Ca să nu vă mai țin „de vorbă”, concluzia este simplă. Nu puneți virgule între subiect și predicat, între propoziția subiectivă și regentă. NICIODATĂ. Nici măcar atunci când textele nu sunt publice. Nu se știe niciodată cine vă descoperă scrierile :). În plus, e bine ca regulile gramaticale să vă intre în reflex și să scrieți corect, indiferent de situație.
Și pentru că învăț mereu, și pentru că și eu fac greșeli, îmi puteți corecta scrierile trimițând un comentariu (sper, constructiv, nu critic sau jignitor). Vă mulțumesc! (Elena Ceciu)
