Când i-am spus mamei că a cumpărat niște ”croasanți”, nu i-a venit să creadă.

”Nu, nu poate fi adevărat! Sigur greșești!”

Ei bine, nici după ce i-am arătat negru pe alb, în DOOM, nu m-a crezut. După cum nu a crezut nici când a văzut, tot negru pe alb, în GoodFood.

„Toată viața mea am cumpărat croasante, de ce ar fi acum altfel?!”

E adevărat, e greu de explicat (și de acceptat) că lucrurile sunt mereu în schimbare. Chiar și limba pe care o vorbim. Este ca un râu care, în drumul lui, întâlnește și câmpie, și deal, și zone stâncoase, și pădure. Și este nevoit să-și modeleze cursul în funcție de peisaj.

Sunt curioasă ce se va întâmpla peste 30 de ani. Voi mânca tot croasanți, ca acum? Ne vom întoarce la croasante sau va apărea cine știe ce formă care, mie, bunică, așa cum aș fi în acele vremuri, mi se va părea stranie și imposibil de acceptat?

credit foto: kaboompics.com